Va reamintesc ca mine dimineata  29.10.2011 are loc crosul umanitar Aripi Deschise organizat de catre  Ro Club Maraton si partenerii sai in parcul Al. I Cuza (fost IOR) si care are ca scop o cauza nobila si anume ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Daca nu puteti sa alergati puteti macar sa cumparati un tricou in acest fel veti ajuta la stragnerea fondurilor necesare. Puteti sa faceti exact ca mine: intrebati in stanga si in dreapta si poate veti mai gasi doritori pentru achizitionarea de tricouri. Nu uitati orice ajutor cat de mic este binevenit.

Pentru mai multe detalii:   http://42pentruosansa.ro/aripideschise/

Va asteptam si va multumim.

Dupa cum am mai spus am redescoperit alergarea, o pasiune pe care nu o mai practicasem de mai bine de 15 ani. Aceasta pauza si-a spus cuvantul in timp si desi practic mersul pe munte si unele activitati conexe cum ar fi schiul si alpinismul erau mult prea rare ca sa poata contribui la restabilirea unei stari de bine si de normalitate in organism.
Alergarea a venit ca o bula de oxigen. Poate fi practicat oriune si oricand. Si cum pasiunea pentru munte este o dragoste pe viata a fost doar un pas sa indragesc trail running-ul. Dupa numai 2 luni de la reluarea antrenamenteleor am reusit sa alerg semimaraton-ul de la Ciucas Trail Running alaturi de Alexandru baiatul meu terminand intr-un timp onorabil si la general am avut destul de multi concurenti in urma noastra.
Bucharest International Marathon a fost o urmare fireasca si a venit ca un test cu totul diferit de alergarea montana.
Dupa Ciucas a urmat o perioada de refacere de 4-5 zile mai ales ca era primul efort sustinut dupa o asa mare intrerupere. Apoi au urmat din nou antrenamentele sustinute cu vointa foarte mare si care au condus la o stare fizica destul de buna in ziua concursului precum si o scadere in greutate de 4 kg fata de Ciucas. Asta chiar ca era un mare castig tinand cont ca demult ma tot chinuiesc sa revin la o greutate cat mai normala.
Spre deosebire de trail running unde pe pantele muntilor alergarea alterneaza cu mersul mai ales in panta stiam ca la Bucuresti voi avea de alergat pe teren plat cei 21 de km fara oprire mai ales ca doream sa termin in barem. Pe de alta parte concurentii sunt cu totul altii fata de trail running aici sunt alergatori antrenati cu precadere pentru teren plat si cu siguranta imi va fi greu sa ma tin de ei.
Deci oarece emotii aveam inainte de cursa mai ales ca vremea se anunta cam friguroasa si ploiasa. Cum nu mai alergasem demult pe asa o vreme nu stiam cum va reactiona corpul.
Dar dupa multe framantari si o noapte agitata cum e intotdeauna noapte de dinaintea concursurilor a urmat drumul la Bucuresti si pregatirea pentru startul in cursa. Dupa cum am mai spus ploaia ne-a insotit inca de la inceput.
Ne luam gecile de protectie si hotarasc cu Alexandru sa dam o tura de cativa km de incalzire, lucru ce se va dovedi benefic.
Timpul trece in zbor si iata-ne la START pe culoare diferite Alex pe culoarul de cros si eu pe cel de maraton si semimaraton. In asteptarea startului toti ne miscam unii sa sa se dezmorteasca altii sa mai alunge frigul. Il vad pe Ilie Rosu si stau de vorba putin cu el ca de obicei va alerga cu steagurile care il insotesc pretutindeni. Bravo Ilie si cinste tie ca stii sa iti promovezi tara unde te-ai nascut ROMANIA.
Nici nu aud numaratoarea inversa in vacarmul general si ne punem in miscare cu toti. In prima parte trag mai tare si ma tin de plutonul din fata. Cu toate astea sunt alergatori foarte buni care ma depasesc mai ales ca au de alergat un maraton intreg si au de ce sa traga tare. Alergat-ul prin oras nu se compara cu cel de pe muntele meu drag este mult mai trist si plictisitor mai ales ca trebuie sa facem doua bucle identice de 10.5 km. Prima bucla decurge destul de bine si scot cam 1h4min prind curaj si ma gandesc la un timp mult mai bun decat ma asteptam. Dar cum lipsa antrenamentului si timpul scurt de cand m-am reintors si-su spus cuvantul in tura a 2-a am inceput sa mai scad timpul si acum nu imi mai doream decat sa termin in barem si neaparat sa nu fiu ultimul.
Si chiar s-a intamplat am terminat in 2h36, un timp destul de slab dar care ma obliga sa continui antrenamentele si la urmatoarele maratoane sa obtin timpii din cei in ce mai buni.
Alexandru a alergat foarte bine si a iesit in primii 10 din 560 de concurenti. Din ce stie el a iesit pe locul 6. Pentru un copil de 14 ani care inca este la inceput de drum este un rezultat destul de promitator pentru ce va urma.

A fost o experienta placuta si sigur ca voi dori sa o repet si la anul. Felicitari organizatorilor care au reusit sa faca posibila aceasta competitie de o asemenea anvergura.

Keep running.

Cateva imagini de la MIB 2011 vedeti mai jos:

„O calatorie de 1000 de mile incepe cu un singur pas”.  Lao Tse

Povestea incepe cu multi ani in urma cand pentru prima data am inceput sa alerg cu prietenii din facultate in parcul IOR. Mai intai timid cate o tura de parc dupa care gafaiam indeajuns sa zic ca nu voi mai alerga a doua oara. Zilele si lunile au trecut, iar antrenamentul a inceput sa isi spuna cuvantul.

Ajunsesem sa alergam cate 7-8 ture de parc fara sa mai obosim macar. Pe vremea aceea inca nu aparusera concursurile montane de alergare si nici alte competitii nu prea erau atat de cunoscute. Nu am participat deloc pe atunci la vreun concurs insa dorinta exista undeva ascunsa in suflet.

Anii au trecut si treburile de zi cu zi aproape ca au sters amintirea zilelor de odinioara din parcul IOR unde ne antrenam cu atata sarguinta fara vreun scop anume. Totul pana acum cativa ani cand am citit despre MPC – Maratonul din Piatra Craiului si in minte a incoltit dorinta de a participa la concurs. Dar imi tot ziceam ca deja sunt prea batran si ca lipsa antrenamentului de-a lungul atator ani de zile cu siguranta isi va spune cuvantul si nu voi putea sa alerg nici macar 2-3 km dupa care am sa scot limba de un cot. Apoi au urmat cativa ani cu antrenamente sporadice in care am reusit sa mai slabesc din multe kilograme ce se adunasera si anul trecut dupa ce baietii de la Truly Mountain au organizat prima editie CTR in mult iubitul meu munte Ciucas am zis ca sigur voi participa. Prima editie am ratat-o din diferite motive insa anul acesta am pus piciorul in prag si am zis ca nu se mai poate si prin luna iunie m-am inscris la semimaraton impreuna cu Alex baiatul meu.

Apoi au inceput primele antrenamente care va spun cu mana pe inima ca nu au fost usoare deloc. Uneori aveam impresia ca nici nu voi putea termina cursa. 21 de km care imi parea o vesnicie, cum sa alerg atata distanta ? Apoi zi dupa zi ma antrenam cand singur cand impreuna cu Alex. Mi-am facut un program ca la carte de antrenament pe care in ceea mai mare parte l-am respectat cu sfintenie.  Au urmat si antrenamentele la deal si munte pe pante abrupte pe care cu cateva luni in urma as fi gafait daca as fi inceract sa le urc in fuga, dar potentialul corpului uman este uneori de nebanuit.

Zilele au curs una dupa alta si seara de dinaintea concursului a venit mai repede decat ne asteptam. Am mers in Cheia sa ne luam pachetele de alergare si sa asultam ultimele detalii despre cursa ce ne astepta chiar a doua zi in zori. Noaptea ce a urmat a fost una zbuciumata in care gandurile nu imi dadeau pace: cum va fi? oare vom rezista sau cursa se va sfarsi lamentabil prin abandon din cauza oboselii ??? cu greu am adormit si noaptea a fost foarte scurta cand Roxana deja a dat desteptarea. Trebuia sa ne echipam si sa plecam mai din vreme pentru a nu avea surprize neplacute mai ales ca era prima alergare oficiala intr-un maraton atat pentru mine cat si pentru Alexandru. Am uitat sa va spun Alex nu are decat 14 ani si cu mare curaj a acceptat provocarea sa alerge cei 21 de kilometrii alaturi de mine la categoria de varsta 18-29 ani. Acum stiu cu siguranta ca este cel mai mic participant la cursele de maraton organizate in Romania sau cel putin nu cunosc un alt caz.

Ne facem bagajul in graba ne fixam numerele de concurs, Alex a reusit sa poarte numarul 001 prin bunavointa Cristinei, pe aceasta cale ii multumim inca o data si pornim la drum cei 20 de km pana in Cheia ii strabatem destul de repede si la ora 8.30 deja parcam masina in Cheia.

O parte din concurenti erau deja erau la linia de start unde se incalzeau, altii deja obisnuiti cu competitiile purtau discutii degajati deoarece stiau cam ce va urma. Ne facem si noi loc si asteptam in liniste START-ul ce va pune in miscare cei peste 400 de participanti ce vor alerga de placere pe cararile muntelui La start ne intalnim cu Mihaela(Mike) care participa si ea la marathon, schimbam cateva cuvinte ne uram reciproc bafta si apoi raman cu Alex si cu gandurile noastre.

Facem o poza la linia de start. Eram destul de odihniti si inca nu stiam cam ce ne asteapta cu adevarat…

Facem o fotografie si cu mascota cea draguta si prietenoasa…

Nici nu ne dam seama si timpul trece pe negandite si deodata se aude ZECE, NOUA si numaratoarea inversa continua pana la START…

Lumea se pune in miscare fiecare in ritmul sau…

Si curand tot plutonul se pune in miscare si ultimii concurenti trec prin poarta de plecare … Urmeaza prima parte a traseului prin padure, comuna atat pentru maraton cat si pentru semimaraton cu o panta destul de accentuata unde toti trecem de la alergare la mers vioi. Unii merg mai bine altii mai gafaie in functie de antrenament. Imi inchipui ca sunt intr-o excursie al unui seminar de fotografie unde trebuie sa alergam sa prindem cadrele foto cat mai rapid. Alex se descurca de minune si curand ajungem la locul unde se executa “JUMP” pentru fotografia distractiva (desi am sarit foarte artisitic cu Alex de mana nu am gasit fotografia de la organizatori – cred ca la capitolul asta trebuie sa vina la mine la un seminar de fotografie tot pe cararile Ciucasului). Curand ne despartim de traseul de maraton loc unde se afla si un punct de hidratare din care bem doar apa in fuga. Apoi fuga pe pe la poalele Zaganului, ajungem in poaiana unde stana déjà coborase, poate ca daca era scoteam un timp si mai bun . Curand cineva ma striga si constat ca este Emi Cristea care venise sa faca poze si eventual sa vada cum se desfasoara cursa pentru ca sigur la anul se va inscrie si el. O vreme mergem impreuna povestind in timp ce el face fotografii. Curand ne dam seama ca suntem in concurs si acceleram trecem peste portiune cu lanturi si ajungem pe Vf. Gropsoare unde alta data am fi lenevit in voie si unde acum trecem ca vantul. Drumul pe creasta devine mai usor si alergam cat putem sa mai scoatem din timpul irosit cu urcarea. Deja este cunoscut ca traseul de la semimaratonul din Ciucas este cel mai greu traseu de semimaraton din toate concursurile montane din Romania si noi am ales sa il alergam la prima noastra competitie. Dar sa revenim la concurs, alergam si curand se zareste noua cabana Ciucas. Intre timp incep sa ne depaseasca baietii de la marathon care mai au de urcat si bucla spre varful Ciucas, le uram bafta. Cu ultimele forte ajunge la punctul de control si hidratare de la cabana Ciucas. Cum noi ramasesem fara apa de la Vf. Gropsoare ne repezim la apa si energizante si bem fara incetare vreo 5-6 pahare de caciula. Mancam zahar si cateva boabe de struguri si curand ne simtim din nou in forma. Acum urmeaza o parte de traseu foarte abrupt si care ne va ajuta sa castigam timp pentru ca avem experienta pe coborari. Ne luam ramas bun de la organizatori si fuga la vale, depasim concurent, dupa concurent si in goana noastra nebuna in scurt timp ajungem la izvorul N. Ioan. Trecem in fuga si continuam ritmul sustinut. Se pare ca izotonicul si-a facut efectul, parca avem aripi nu alta. Urmeaza o serie de pante pana la Muntele Rosu care ne scot sufletul dar rezistam eroic. Ultimul punct de hidratare de la Muntele Rosu, un pahar de apa in fuga si repede la vale. Mai avem 5 km si o panta la fel de ucigatoare pe care o alergam in viteza maxima depasind tot ce intalnim. Curand intram in linie dreapta, mai sunt 2 km si nu imi vine sa cred ca am alergat atata distanta. Curand intalnim echipa de sustinere si care ne da puterea sa continuam desi picioarele refuza acest lucru.

Si iata ca linia de sosire este foarte aproape, zgomotul galeriei si al muzicii se aude din ce in ce mai aproape. Senzatia nu poate fi descrisa in cuvinte. Curand suntem la cativa pasi de linia de sosire. Ne luam de mana si trecem amandoi in acelasi timp. Visasem la aceasta clipa luni in sir si acum nu imi venea sa cred ca devenise realitate. Terminasem cursa de 21 de km si inca puteam merge, ba chiar aveam multa energie, chiar prea multa…

Batem palma cu Mihai…

Primim si medaliile de finish-eri…

Radu vine din cursa de marathon si hop pe el sa facem o poza. Bravo Radu !!!…

Aici suntem dupa terminarea cursei. Destul de obositi dar fericiti. Ce as mai putea adauga decat ca a fost o cursa pe cinste unde ne-am testat limitele si e loc de mai bine. Deja ne-am inscris la Bucuresti la semimaraton si in luna octombrie vom alerga din nou. Microbul a actionat ireversibil si la anul sigur nu vom pierde principalele maratoane montane si nemontane.

Doresc sa multumim atat eu cat si Alex mamei, prietenei si sotiei mele Roxana care ne-a incurajat pe parcursul antrenamentelor si al cursei unde ne-a asteptat cu sufletul la gura sa revenim la sosire. In acest timp si-a dat examenul de fotograf si a imortalizat cu rabdare maratonul in imagini. Toate fotografiile ii apartin si macar acum am stat si eu linistit fara a fi in spatele obturatorului.

Doresc sa multumesc si celor care au fost alaturi de Alex si l-au sprijinit pentru a purta tricoul cu numarul 001, aceasta realizare a fost un lucru mare la 14 ani si in prima lui cursa unde a reusit sa surclaseze baieti cu mult mai mari ca el participand la categoria 18-29 ani unde a iesit pe locul 34 din 39. Felicitari Alexandru si sa nu uiti aceasta prima cursa a ta.

Doresc sa multumesc si celor care au facut posibila aceasta competitie: Truly Mountain, echipei de voluntar, Primaria Maneciu si in special domnului Primar cu care am descoperit ca am fost coleg de serviciu si care ne-au fost alaturi pe parcursul traseului. Felicitari si multa putere de munca pe vitor.

Sa ne vedem cu bine la urmatorul maraton. Pana atunci nu uitati “keep running”